În cadrul restaurantului nostru puteți servi bogate meniuri de dulce, de post sau dezlegare la pește. Acestea sunt atent preparate de bucătar, garantând astfel calitatea ireproșabilă a preparatelor.
Puteți opta pentru pachete complete sau simple pe care le puteți oferi participanților la înhumare. Preluăm comenzi pentru colive, colăcei, colac preot, vameși. Organizăm mese de pomenire (parastase), atât în cadrul restaurantului, cât și la domiciliul clientului. Recomandăm efectuarea de precomenzi, atât telefonic, cât și la sediile noastre, pentru a personaliza cerințele dumneavoastră.
Organizarea funeraliilor unei persoane dragi este o sarcină grea pentru membrii familiei îndurerate.
De aceea noi, la Casa Funerară Chifa suntem alături de familiile îndurerate și ne ocupăm de toate demersurile implicate de o ceremonie funerară, cu respectul, discreția și profesionalismul cuvenite momentului.
Experiența noastră în domeniul organizării ceremoniilor funerare ne-a ajutat să ne perfecționăm serviciile, să înțelegem perfect demersurile legale care trebuie făcute în aceste situații triste, dar și demersurile pe care le implică pregătirile ceremoniei religioase.
Servicii funerare non-stop
📞 0727.308.309
📞 0734.251.138
Firma noastră vă oferă meniuri complete cu servire individuală la porție sau la pachete pentru pomeni și parastase. Orice serviciu (pomeni, parastas) ne este solicitat, îl oferim la cele mai înalte standarde, cu seriozitate și mâncare gustoasă!